PIAŢĂ AGRO-ALIMENTARĂ
Miercurea Ciuc

Iniţiator: Primăria Municipiului Miercurea Ciuc
Colaboratori: arh. Anca Mihai, arh. Ágota Lőrincz, sc IROD srl, sc AQUA PROCIV srl
Tipul proiectului: concurs de soluţii
Suprafaţa zonei: zona de studiu 5 ha, suprafaţa desfăşurată 2500 mp
Proiectare: 2013

Configuraţia pieţei se naşte ca răspuns la un context urban complex şi la nevoia apariţiei aici a unui spaţiu dedicat mai degrabă oamenilor decît maşinilor. Pe fiecare latură a sa, ansamblul răspunde prin formă arhitecturală şi prin spaţiu public vecinătăţilor sale distonante: locuire, trafic intens, activităţi cvasi-industriale etc. Arhitectura halei reacţionează la caracterul locurilor, străzilor şi clădirilor învecinate, păstrînd în acelaşi timp o imagine unitară şi o scară umană. Clădirea pieţei se deschide spre incinta pe care o creează şi o pe care o protejează, iar scuarul înverzit transformă piaţa, grădiniţa, locuinţele şi grădinile lor într-un ansamblu atractiv. Spaţiile publice oferă legături protejate cu cartierul şi cu oraşul şi invită la mai mult decît cumpărături, piaţa devenind un loc de întîlnire, comunicare şi relaxare pentru comunitate.

Prin materialitate, scară şi configuraţie, ansamblul se distanţează voit de imaginea clădirilor de retail din imediata apropiere. Folosirea lemnului, aît la interior cît şi la exterior, urmăreşte apropierea clădirii de utlizatorii săi, prin căldura texturii şi prin familiaritatea de care lemnul se bucură în zonă, ca rezultat al unei tradiţii îndelungate.

Variaţiile de înălţime ale clădirii reflectă caracterele şi scările diferite ale vecinătăţilor imediate. Succesiunea de pinioane care definesc volumetria preiau silueta terminaţiei sudice a oraşului, cartierul Lunca Mare, privit dinspre strada şi dinspre peisajul întins din nord, menit să fie transformat în viitor într-un mare parc al oraşului. În acelaşi timp, aici se regăsesc, într-o interpretare contemporană , pinioanele ascuţite din lemn ale caselor tradiţionale din zonă.

 

toate proiectele

 
Download Contact Impressum