MEDIATECĂ
Dej

Beneficiar: Primăria municipiului Dej
Contractare: concurs de soluţii, premiul I, secţiune de proiect
Suprafaţă desfăşurată: 1600 m2
Proiectare şi execuţie: 2008-2009
Documentaţii elaborate: SF, PAC, PT, DDE
Studiu de fundamentare pentru finanţare EU

Ca urmare a intervenţiilor din perioada socialistă, zona centrală a oraşului Dej este afectată funcţional şi spaţial: suprafeţe carosabile supradimensionate, spaţii urbane fragmentate etc. Proiectul de reabilitare a centrului reorganizează schema de circulaţie, vizînd devierea traficului în afara zonei pieţei principale. Această măsură face posibilă amplasarea mediatecii ca extindere a cinematografului existent şi astfel refacerea coerenţei spaţiale a acestei porţiuni de oraş. Fosta stradă cu fronturi destructurate se tranformă în două spaţii pietonale atractive cu caracter de piaţetă.
În interior, activităţile sînt organizate în jurul a două spaţii verticale – atriumul scării şi sala de proiecţii - care facilitează relaţii vizuale între cele trei niveluri ale clădirii şi conferă clădirii un caracter deschis. Sălile multifuncţionale situate la parter comunică prin intermediul noului foaier cu spaţiile cinematografului, permiţînd utilizarea simultană a celor două clădiri. Prezenţa exterioară a clădirii se doreşte în strînsă legătură cu rolul acesteia în oraş: un obiect urban compact, inserat cu precizie după reguli existente în context, pentru a-i întări acestuia calităţile.
Deschiderile faţadelor urmăresc aceeaşi logică – cea a relaţiilor clar delimitate între spaţii publice, deopotrivă interioare şi exterioare.

planwerk_Dej_Mediateca_RO.pdf

 

toate proiectele

 
Download Contact Impressum